Michelle Obama apare doar întâmplător „sobră” în fotografia care a făcut înconjurul lumii – blog AFP

Michelle Obama apare doar întâmplător sobră în fotografia care a făcut înconjurul lumii - blog AFP
Publicat: 11/12/2013, 15:44

Postura Primei Doamne a Statelor Unite în fotografia care surprinde momentul în care Obama, Cameron și Thorning Schmidt își fac singuri poză cu telefonul, prezentată drept „sobră” sau „contrariată” pe rețelele sociale, este doar o întâmplare, scrie pe blogul AFP autorul imaguinii, Roberto Schmidt.”Fotografiile pot minți”, scrie șeful serviciului foto AFP pentru Asia de Sud, cu sediul la New Delhi, precizând că, „în realitate, cu câteva secunde mai devreme Prima Doamnă a Statelor Unite glumea și ea la fel ca toți cei care se aflau în jur, inclusiv Cameron și Schmidt”. „Aerul serios pe care îl are în fotografia mea este doar o întâmplare”, subliniază Schmidt.

El povestește în postarea pe blog întreaga scenă, petrecută marți în cursul ceremoniei dedicate memoriei lui Nelson Mandela pe stadionul Soccer City de la Soweto, din momentul în care președintele american Barack Obama se așează la locul său, alături de premierul britanic David Cameron, după care vine premierul danez Helle Thorning Schmidt, pe care fotograful recunoaște că nu o cunoaște, crezând inițial că este „o colaboratoare a lui Obama”.

După ce a venit, Thorning Schmidt și-a scos telefonul mobil și și-a făcut poză în timp ce glumea cu Cameron și Obama. „Am fotografiat scena fără să stau pe gânduri”, scrie Schmidt, adăugând că „în jurul meu, pe stadionul din Soweto, sud-africanii dansează, cântă și râd în onoarea liderului lor decedat. Atmosfera este de sărbătoare, nu de reculegere morbidă (…) atmosfera este total decontractată”. El afirmă că nu consideră „nimic șocant” din ceea ce fotografiază, referindu-se inclusiv la președintele Statelor Unite. „Suntem în Africa”, adaugă fotograful.

Schmidt mai scrie că a făcut fotografiile respective fără să-și imagineze repercusiunile pe care urmau să le aibă. „Pe moment, mi-am spus că liderii pe care i-am fotografiat se comportă ca niște oameni, ca tine și ca mine, și m-am felicitat pentru acest lucru. Nimeni nu poza, nimeni nu se supunea directivelor dictate de directorii de comunicare”, continuă el, adăugând că „pentru mine, comportamentul acestor lideri care își fac singuri poză este perfect natural. Nu am ce să le reproșez. Probabil că aș fi făcut la fel, dacă aș fi fost în locul lor”.

Fotografii care au acoperit evenimentul au publicat peste 500 de fotografii marți, mai scrie Schmidt, adăugând că, în pofida eforturilor de a surprinde „adevăratele sentimente” ale sud-africanilor față de moartea lui Madiba, fotografia sa cu Obama, Cameron și Schmidt, surprinsă întâmplător, de la 150 de metri distanță, „pare că a eclipsat o mare parte a muncii noastre comune”, un lucru care îi dă de gândit.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Jennifer Lopez și Ben Affleck în pragul divorțului? Actorul s-ar fi mutat deja din vila...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Doliu național! S-a stins marele ANTRENOR al României. Legendă a sportului mondial
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
×